Image
Loading
Image
7 noiembrie, 2019

Biomarkerii tumorali: Descoperind prezentul, conturăm viitorul

În ultimele decenii, identificarea markerilor tumorali a devenit, un proiect major în domeniul cercetării cancerului.

Un marker tumoral este orice lucru prezent în sau produs de celulele canceroase sau alte tipuri de celule ca răspuns la cancer sau anumite afecțiuni benigne (necanceroase) și care furnizează despre cancer informații precum agresivitatea acestuia, dacă poate fi tratat cu o terapie țintită sau dacă răspunde la tratament.

Markerii tumorali au fost considerați în mod tradițional proteine sau alte substanțe produse atât de celulele normale cât și de cele canceroase, însă sunt produși în cantități mai mari de celulele canceroase. Aceștia sunt prezenți în sânge, urină, scaun, tumori sau alte țesuturi sau lichide corporale provenind de la unii pacienți care suferă de cancer. Markerii genomici precum mutații ale genelor tumorale, tipare ale expresiei genelor tumorale și modificări non-genetice în ADN-ul tumorilor sunt tot mai des utilizate ca markeri tumorali.

O mare varietate de markeri tumorali au fost caracterizați și introduși în domeniul utilizării clinice. Câțiva sunt asociați doar cu un anumit tip de cancer, în timp ce alții sunt asociați cu mai multe tipuri diferite de cancer. Nu s-a descoperit un marker tumoral “universal” care să poată indica prezența oricărui tip de cancer.

Există două tipuri principale de markeri tumorali cu diferite utilizări în terapia cancerului: markeri tumorali circulanți și markeri din țesutul tumoral.

Markerii tumorali circulanți pot fi prezenți în sânge, urină, scaun, sau alte lichide corporale provenind de la pacienți care suferă de cancer. Markerii tumorali circulanți sunt utilizați pentru:

  • a estima un prognostic
  • a detecta cancerul care a rămas după tratament (boală reziduală) sau recidiva acestuia
  • a evalua răspunsul la tratament
  • a monitoriza dacă acesta a dezvoltat rezistență la tratament

Deși un nivel ridicat al markerului tumoral circulant ar putea sugera prezența cancerului, acesta singur nu este suficient pentru diagnosticarea cancerului. De exemplu, afecțiunile benigne pot duce uneori la creșterea nivelului unor anumiți markeri tumorali. Mai mult, nu toți pacienții cu un anumit tip de cancer vor avea și un nivel ridicat de marker tumoral asociat cu acel cancer. Prin urmare, pentru a diagnostica cancerul, măsurarea markerilor tumorali circulanți este de obicei combinată cu rezultatul unor alte investigații precum biopsiile sau imagistica.

De asemenea, markerii tumorali pot fi măsurați periodic pe durata terapiei cancerului. De exemplu, o scădere la nivelul markerului tumoral circulant poate indica răspunsul cancerului la tratament, însă un nivel în creștere sau stagnant poate sugera faptul că acesta nu răspunde.

Markerii tumorali circulanți pot fi măsurați și după finalizarea tratamentului pentru a verifica recurența (recidiva cancerului).

Markerii tumorali din țesut provin efectiv din tumori și pot fi găsiți într-un țesut tumoral extirpat în cadrul unei biopsii. Markerii tumorali din țesut sunt utilizați pentru:

  • a diagnostica, stadializa și/sau clasifica cancerul
  • a estima un prognostic
  • a stabili tratamentul adecvat (de ex. tratament cu terapie țintită)

În cazul anumitor tipuri de cancer, nivelul unui marker tumoral reflectă stadiul (extensia) bolii și/sau prognosticul pacientului (rezultatul sau cursul bolii).

Markerii tumorali pot fi măsurați chiar înainte de inițierea tratamentului pentru a ajuta medicii în stabilirea unei terapii adecvate. Anumiți markeri din țesuturile tumorale reprezintă obiectivul unor terapii țintite specifice. Cu toate acestea, nu toate țintele acestor terapii sunt reprezentate de markeri tumorali măsurați la astfel de pacienți.

Exemple de markeri din țesuturi tumorale frecvent utilizați includ receptorii estrogenici și receptorii progesteronici (cancer mamar), care sunt folosiți pentru a stabili dacă tratamentul cu terapie hormonală și anumite terapii țintite sunt potrivite; analiza mutației genetice EGFR (cancerul pulmonar al celulelor altele decât cele mici), pentru a stabili tratamentul și a estima un prognostic; și PD-L1 (multe tipuri de cancer) și Încărcătura mutațională a tumorii (ÎMT) pentru a evalua dacă tratamentul cu un anumit tip de terapie țintită cu inhibitori ai punctelor de control este adecvat.

  1. Bigbee W, Herberman RB. Tumor markers and immunodiagnosis. In: Bast RC Jr., Kufe DW, Pollock RE, et al., editors. Cancer Medicine. 6thHamilton, Ontario, Canada: BC Decker Inc., 2003.
  2. Andriole G, Crawford E, Grubb R, et al. Mortality results from a randomized prostate-cancer screening trial. New England Journal of Medicine2009; 360(13):1310–1319.
  3. Schröder FH, Hugosson J, Roobol MJ, et al. Screening and prostate-cancer mortality in a randomized European study. New England Journal of Medicine2009; 360(13):1320–1328.

This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.